Find us on Google+ „Copii răi” în cadrul Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe, ediția a VII-a! - teatre

„Copii răi” în cadrul Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe, ediția a VII-a!

În data de 6 octombrie, Teatrul Arte dell’Anima vă așteaptă la orele 18:00 la spectacolul „Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Geanina Hergheligiu, la sediul său din strada Făinari, nr. 17D! Spectacol se joacă în cadrul celei de-a șaptea ediție a Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe!

Inspirat dintr-un caz real, „Copii răi”, de Mihaela Michailov, este un spectacol-manifest al generaţiei „copy-paste”, al generaţiei „la un click distanță” împotriva sistemului educaţional din şcoli, dar şi de acasă, un spectacol acut, necesar, care induce publicului teme clare de reflecție și acțiune. Relația abuzivă profesor-elev, perpetuarea modelului „pedepsei” ca metodă de educație, problema părinților neatenți, problema bullying-ului, a asocierii procesului educațional cu suferința, a conceptelor predate, dar neaplicate, problema copilului de nivel slab care ajunge să fie anihilat de un sistem în care doar „eroii” contează, sunt teme prezente în spectacol.

În cadrul stagiunii 2015-2016 a Teatrului Arte dell’Anima, spectacolul „Copii răi” a fost invitat pe scenele a trei importante festivaluri de teatru independent din țară: Sibiu Fringe Festival (iunie 2016), FITIC – Festivalul Internațional de Teatru Independent Constanța „Blue Theatre” (septembrie 2016) și „Butterfly Effect ITF”, Galați (septembrie 2016). De asemenea, în perioada estivală, spectacolul a fost preluat de Televiziunea Română în cadrul proiectului său, intitulat Stagiunea „Teatru în TVR”. Spectacolul a avut și 2 reprezentații la Dublin, în cadrul proiectului „Handle with care. Itinerant social theatre”,finațat de Institul Cultural Român în anul 2016. În 2017, spectacolul a participat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad, de unde s-a întors cu un feed-back extraordinar, s-a jucat în cadrul Festivalului „Undercloud” – cel mai vechi festival de teatru independent din București, la Festivalul Verde la Teatru din Focșani, la Festivalul Internațional de Teatru Turda, și a fost selecționat la Festivalul Pledez pentru Tine(ri) de la Piatra Neamț. De asemenea, spectacolul este parte integrantă a proiectului cultural social „Educația începe în cartier” din această toamnă, finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București, în cadrul programului de finanțare nerambursabilă „București – Oraș Participativ 2017”.

Distribuție: Ana-Maria Irimia, Raluca Jugănaru, Alin Potop.

Regia: Geanina Herghelegiu

Producție: Teatrul Arte dell’Anima

Scenografia: Ruxandra Manolovici

Coregrafia: Alina Iacov Lazăr

Spectacolul este recomandat copiilor peste 12 ani.

Bilete sunt disponibile în rețeaua MyStage aici: https://www.mystage.ro/spectacole/copii-rai-734?af=41!

Leave a Comment

„Copii răi” în cadrul Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe, ediția a VII-a!