Find us on Google+ Inimi care Zidesc - Eveniment Caritabil - sociale

Inimi care Zidesc – Eveniment Caritabil

In data de 19 Iunie 2014, orele 18.30, va avea loc evenimentul caritabil Inimi care Zidesc.

Evenimentul va fi gazduit de Showroom-ul Exotique ( adresa: Splaiul Unirii Nr.96).

Scopul organizarii acestui eveniment este acela de a ajuta la continuarea construirii unei bisericute din nordul Moldovei, inceputa de aproximativ doua decenii ( Biserica Izvorul Tamaduirii, din orasul Dorohoi, Judetul Botosani, cartier Trestiana).

Violeta Tanasa, organizatorul acestui eveniment, ne-a marturisit: Orasul Dorohoi, este locul in care m-am nascut si am crescut, unde oamenii au o frumusete aparte. Este un loc al lui Dumnezeu, cladit pe frumusete, dragoste si armonie, care imbina, perfect, stiinta, cultura, arta si spiritualitatea, prin personalitatile pe care le-a darui, tarii noastre, de-a lungul timpului, personalitati cunoscute nu doar la nivel national ci si la nivel international: George Enescu, Mihai Eminescu (nascut la Ipotesti, jud. Botosani), Spiru Haret, Pastorel Teodoreanu, Ion Pillat etc.

Cei care vor da curs invitatiei noastre, se pot bucura, in cadrul programului, de prezenta doamnei Geta HEIMERL, psiholog si scriitor, care va sustine un workshop despre „Cuvantul care zideste”, introducandu-ne, in acelasi timp, in lumea Povestilor cu Ingeri scrise chiar de ea, de prezenta domnului Gheorghe IOVU denumit si „doctor de suflete” prin muzica terapeutica, de inspiratie divina, pe care o creeaza si interpreteaza. In cadrul acestui eveniment, domnul Gheorghe Iovu va lansa, in premiera, C.D.-ul Fiii Luminii si ne va incanta auzul, in mod special, cu melodia Intoarcerea Dacilor, o melodie care a atins sufletele celor care au ascultat-o, din tara si din afara tarii. Muzica lui Gheorghe Iovu este cunoscuta si apreciata atat in tara cat si peste hotare unde a tinut numeroase concerte. Petra Pintelei, studenta la Relatii Internationale, cunoscatoare a sase limbi straine, olimpica, va sustine un moment vocal. Petra Pintelei, fosta eleva a Scolii cu Deficienti de vedere din Bucuresti a transformat o usoara dizabilitate, intr-o abilitate, prin realizarile pe care le-a obtinut pe parcursul timpului, demonstrand ca, lumina vine din interior.

In cadrul evenimentului vor fi licitate obiectele donate de catre Catalin Botezatu (donatie – o rochie), Elena Ignat – Raza Ra (donatie – o picture realizata special pentru acest eveniment) si Valentina Pelinel (donatie – o geanta sau o bijuterie).

 

Evenimentul caritabil Inimi care Zidesc, incerca sa impulsioneze, pe toti cei dornici de a ajuta la continuarea construirii Bisericii Izvorul Tamaduirii, sa contribuie:
– fie material (prin utilaje si materiale de constructie)

– fie financiar prin donatii facute in cont: RON 2511.010308.5.37 deschis la CEC Bank sucursala Dorohoi, cod IBAN: RO 57 CECEBT 0236RON0049534

poster_web

 Geta HEIMERL
Psiholog si scriitor, colaboreaza cu reviste din Europa, Australia, Romania.
A editat mai multe CD-uri ca scriitor.
Colaboreaza cu Centrul Gifted Education pentru copii supradotati, unde preda „Abilitati lingvistice – inteligenta lingvistica”.
Iubeste munca alaturi de copii, creeaza pentru ei, dorind ca prin ceea ce le daruieste sa le dezvolte inteligenta emotionala, abilitatile intelectuale, creativitatea si spiritul de echipa.
Scrie in special povesti cu talc, adresate atat copiilor, cat si adultilor.
Despre ele, oamenii spun ca ii ajuta sa gaseasca raspunsuri  la intrebarile lor, cat si sa se dezvolte personal, uneori cu functie vindecatoare, alteori de cunoastere.
Este cunoscuta si apreciata in cercurile povestitorilor, a celor care daruiesc prin cuvinte sensuri si speranta vietii. A editat 6 albume cu povesti, a avut si are emisiuni la radio si TV, spectacole , are prezente active la  diverse sompozioane si congrese, intalniri cu mici si mari in case de copii, scoli, gradinite, aziluri de batrani. Intretine o activitate sustinuta in promovarea limbii si a creatiei romanesti.

Pe Geta Heimerl, o puteti gasi pe: www.povesteata.ro – povesti pentru a creste, a cunoaste, a iubi, a vindeca

Gheorghe IOVU
Pana in prezent a editat 11 albume, ultimele doua,  printre care si Best Of Meditation, fiind imprimate la New York. Are emisiuni la televiziune si nu exista simpozion sau congres de terapii complementare unde sa nu fie invitat. Canta cu aceeasi bucurie atat intr-o sala de spectacol, pentru sute de oameni, cat si pentru unul singur. Muzica domnului Gheorghe Iovu i-a ajutat pe multi sa-si gaseasca calea, sa-si doreasca sa traiasca, sa creeze la randul lor. Dupa melodiile sale au fost scrise povesti, poezii, s-au pictat tablouri, dar, poate, cel mai important este faptul ca omul, ascultand aceasta muzica, se recunoaste asa cum este: fiinta divina.
Gheorghe Iovu a mai sustinut concerte in America, Germania, Spania, Italia, Franta, Ungaria.
Sustine concerte in sali de spectacol, dar are si un gen de intalniri ale sufletului, de neuitat, in case de copii, spitale, aziluri de batrini, parcuri, si in care, de multe ori, a avut-o alaturi pe Geta Heimerl.

Pe Gheorghe Iovu, il puteti gasi pe: http: www.gheorgheiovu.com

Cu speranta ca veti raspunde pozitiv invitatiei noastre de a participa la eveniment si de a ajuta, va multumim anticipat!

 

 


Scurt istoric

Biserica Izvorul Tămăduirii
Cartierul Trestiana
orașul Dorohoi, județul Botoșani

Biserica Izvorul Tămăduirii, se află în orașul Dorohoi, județul Botoșani, cartierul Trestiana.
Între anii 1879 – 1888, în această zonă, s-a ridicat o bisericuță, de cimitir, cu hramul Naşterea Maicii Domnului. Printre ctitorii ei numărându-se preotul Iordache Romanescu, proprietarul Teodor Calimachi, C. Ananiescu, I. Tănase, Ilie Ciubotaru şi alţii..
La 1990 cartierul Trestiana număra aproximativ 550 de familii, iar bisericuța, ridicată cu peste un secol în urmă, devenise neîncăpătoare, în raport cu numărul enoriașilor care doreau să participe la Sf. Liturghie. La propunerea parohului de atunci, preotul Emil Ciomărtan, s-a hotărât construirea unei biserici noi, mult mai încăpătoare (33 x 14 metri), cu hramul Izvorul Tămăduirii.
Lucrările au fost de la început anevoioase, deoarece amploarea proiectului depășea, cu mult, puterea economică a acestei zone sărace. Principalele surse financiare au provenit din donațiile enoriașilor (nici măcar ale locuitorilor Dorohoiului, deoarece se mai construiau încă 3 biserici în oraș) și mici sponsorizări de la câteva societăți comerciale. Tot din cauza insuficienței fondurilor, s-a lucrat mai mult în regie proprie decât cu firme de construcție, fapt ce s-a reflectat, mai târziu, în calitatea execuției.
Între anii 1996 – 2003, după turnarea temeliei și ridicarea zidurilor exterioare, până la cota de 4 metri, lucrările au fost întrerupte. Noul paroh, pr. Georgel Chichioacă, a preluat aceste lucrări, iar până în 2009 a fost acoperit, cu o placă de beton, demisolul bisericii, s-a construit pridvorul (care este foarte spațios, cu dimensiunile de 25 x 8 metri) și s-a turnat o placă de beton deasupra acestuia. Criza economică a determinat o nouă întrerupere a lucrărilor, între 2009 și 2013. În primăvara acestui an, în urma unei sponsorizări, s-au efectuat lucrări în valoare de aproximativ 50.000 lei la demisolul bisericii, unde a fost amenajat (și sfințit pe 19 iunie) un prăznicar și un spațiu pentru activități cu tinerii.
Ultimul deviz general arată că este necesară o sumă de aproximativ 0,5 mil. euro pentru finalizarea lucrărilor.
Din cauza pericolului degradării zidurilor bisericii, începută cu două decenii în urmă, și din dorința de a vedea finalizată construirea acestui sfânt locaș, preotul paroh și enoriașii parohiei Trestiana fac apel către toți cei care doresc să-i ajute, să contribuie:

fie material (utilaje, materiale de construcție etc.),
fie financiar (în contul: RON 2511.010308.5.37 deschis la CEC Bank sucursala Dorohoi, cod IBAN: RO 57 CECEBT 0236 RON 0049534), donatorii urmând să fie pomeniți ca și ctitori ai acestui sfânt locaș.

2 Comments

  1. Cristina spune:

    Felicitari pt evenimentul „Inimi care zidesc”.
    D-na Violeta Tanasa, ma bucur ca veti gazdui un astfel de eveniment de suflet. Avem nevoie de initiative si de oameni care se implica in bunul mers al lucrurilor, asa cum faceti dvs, d-nul Gheorghe Iovu, d-na Geta Heimerl si uite, o prezenta inedita, copiii cu deficiente care vin si ei sa sustina un lacas inchinat slujirii Domnului. Ma rog ca Tatal Ceresc sa-i ocroteasca si sa-i imbarbateze pe toti cei care creaza cu sufletul in sufletele celorlalti. Doamne ajuta!

  2. Doriana spune:

    Ma bucur pentru un astfel de eveniment. Avem nevoie de aceste centre de rugaciune si de spiritualitate. Astept cu nerabdare sa-i reantalnesc pe Geta Heimerl si Gheorghe Iovu, doi oameni care sadesc seminte de lumina si bucurie in sufletele oamenilor. Pe Petra Pintelei am mai vazut-o la TV si la evenimetul trecut , asa ca astept cu drag sa o reascult cantand. O felicit pe d-na Violeta Tanasa ca organizeaza un astfel de eveniment caritabil. Invit cat mai multa lume sa vina acolo sa se bucure de muzica si cuvinte de suflet, de oameni frumosi si iubitori, de povesti de viata, de vedete si nu in ultimul rand, de a darui din buzunarul financiar al sufletului pentru lucrarea Tatalui Ceresc, biserica. Doamne ajuta!

Leave a Comment

Inimi care Zidesc – Eveniment Caritabil