Mancare asiatica si concerte in aer liber, la prima editie a Asian Food Fest

Primul eveniment dedicat exclusiv bucatariei asiatice va avea loc intre 19 – 21 iulie, in Parcul Titan din Bucuresti
Pasiunea pentru Asia a dat nastere in 2013 primei editii Asia Fest, o calatorie pana in cele mai indepartate colturi ale marelui continent astfel incat iubitorii de cultura, atat traditionala, cat si contemporana, sa poata ajunge pe meleagurile sale pline de mister si inspiratie. Iar, sase ani mai tarziu, iubitorii de mancare exotica pot experimenta gusturi nemaivazute, la primul eveniment ce are in prim plan gastronomia asiatica – Asian Food Fest, festival gastronomic ce se va desfasura intre 19 si 21 iulie, in Parcul Titan din Bucuresti, cu intrarea libera pentru vizitatori. 

Pe scena Asian Food Fest se va putea vedea un mix de muzica live, Dj, spectacole de dans si demonstratii de gatit intr-o atmosfera de festival, totul ca experienta sa fie una completa. Spectatorii vor avea ocazia sa cunoasca Asia traditionala cu ceremonia coreeana a ceaiului, dansurile japoneze si orientale si parada de peste 50 de costume autentice din Japonia, Coreea, China, Turcia, India, Palestina, Afghanistan si Indonezia dar si pe cea moderna alaturi de fanii culturii K-pop.

De asemenea, curiosii pot experimenta diverse ateliere de inspiratie asiatica, de la henna indiana si pictura pe apa turceasca la caligrafie si pictura pe lampioane si evantaie japoneze. Pe toata durata festivalului vor putea fi vizitate expozitiile de pictura cu tematica coreeana si cea de pictura si suveniruri orientale.

Iubitorii de arome exotice se pot delecta cu ramen, creveti tempura, inghetata cu matcha si cu bubble waffles – street food in stil japonez, bulgogi si kimchi coreean, pachetele de primavara si coltunasi chinezesti, cig kofte – cel mai cunoscut preparat vegetarian turcesc, tikka masala si murgh kebab ca in India, placinte si dulciuri siriene, inghetata dupa retete thailandeze si libaneze, dar si cu bauturi traditionale: limonada, sucuri si cafea turceasca si ceaiuri indiene si japoneze, in cel mai mare spatiu din Romania ce reuneste exponentii gastronomiei asiatice.
Pasionatii se vor putea bucura si de demonstratii de gatit live, unde pot vedea cum se pregatesc feluri de inspiratie asiatica, cu fructe de mare, dar si preparate traditionale coreene cum ar fi sushi-ul lor national – kimbap si aperitivele jumeok bap si gimmari si pot primi sfaturi despre cum le pot pregati si acasa.

Nu vor lipsi nici ingredientele de luat acasa iar vizitatorii au de ales dintre sosuri pentru rata Pekin si Teriyaki, fructe rare in sirop. condimente pentru curry si masala, ghimbir murat, noori si wasabi pentru sushi si paste si orez care completeaza toate felurile chinezesti, pentru a se putea bucura de gust si de arome delicioase oricand.

In ziua de vineri, 19 iulie, sunt de vazut recitalul unuia dintre cei mai apreciati artisti turci, Deniz Cem, ce a compus peste 50 de melodii in limba engleza, turca si in alte limbi de origine latina si s-a facut remarcat si pe piata muzicala din Romania, si al lui Serkan, solist roman de origine turca, ce si-a inceput cariera in Turcia in 1997, continuand-o apoi in Romania unde a cucerit publicul cu primul sau single.

Iar sambata, pe 20 iulie, e de neratat fuziunea de folclor din Balcani, muzica electronica si rock adusa de Balkan Taksim, trupa recomandata de legendarul star american Iggy Pop in cadrul emisiunii pe care o sustine la postul de radio britanic BBC. Amestecul exploziv de influente si instrumente nemaivazute, printre care cobza, sazul turcesc, davulul si darbuka, recompuse electronic, demonstreaza ca muzica leaga culturile si circula din tara in tara.

Mancare asiatica si concerte in aer liber, la prima editie a Asian Food Fest
Ce e de vazut si gustat weekendul acesta la primul eveniment ce are in prim plan gastronomia asiatica
Intre 19 – 21 iulie, Asia se gusta in Parcul Titan din Bucuresti iar in cele trei zile vizitatorii se vor putea bucura de preparate japoneze, chinezesti, coreene, turcesti, thailandeze, indiene, libaneze si siriene si de un un mix de muzica live, dj, spectacole de dans, ateliere de inspiratie asiatica si demonstratii de gatit. Intrarea este libera iar programul este 10:00 – 21:00.
Concerte, dj si dansuri traditionale si moderne
Pentru ca experienta calatoriei pe marele continent sa fie una completa, atmosfera de festival de la Asian Food Fest este intregita de momentele artistice autentice sau interpretate de pasionatii de cultura asiatica.
Astfel, pe 19 iulie, dupa ora 18:00, sunt de vazut un dans traditional coreean din tara celor 3.000 de insule, interpretat de Ansamblul de balet Arabesque dar si un dj set cu ritmuri asiatice numai potrivite pentru o seara pe malul lacului. Deniz Cem, unul dintre cei mai apreciati artisti turci, ce s-a facut remarcat si pe piata muzicala din Romania si Serkan, solist roman de origine turca, ce si-a cucerit publicul cu primul sau single, vor sustine cate un recital.
Sambata, 20 iulie, programul incepe inainte de pranz cu o demonstratie de arte martiale coreene cu micii elevi ai scolii Taekwondo Lifestyle, dar se si canta si se danseaza K-pop cu artistii adusi de Sarang Hangug si Dance Prestige iar Studioul de dansuri Elmas ii invita pe spectatori sa se miste pe ritmuri orientale. Dupa-amiaza este pentru degustari si relaxare cu muzica mestesugit aleasa de Sasa Liviu Stoianovici, care mai apoi isi aduce colegii din trupa Balkan Taksim pentru un amestec exploziv de folclor din Balcani si muzica electronica, cantat la instrumente aduse de departe.
Duminica este o zi dedicata dansurilor – o ora de K-pop care va face deliciul fanilor acestei muzici, dans traditional japonez cu C-Town dar si Bollywood cu IndraDance Academy. De neratat este parada de peste 50 de costume autentice din Japonia, Coreea, China, Turcia, India, Palestina, Afghanistan si Indonezia, un deliciu vizual plin de culoare.
Mancaruri asiatice si demonstratii culinare
Pentru curiosii care isi doresc sa invete tainele care fac preparatele coreene atat de delicioase, pe scena Asian Food Fest va avea loc zilnic cate o demonstratie de gatit: kimbap – varianta de sushi local si aperitivele jumeok bap si gimmari, unele dintre cele mai populare feluri din Coreea, preparate special pentru picnicuri in aer liber. Iar Darye sau ceremonia traditionala a prepararii si servirii ceaiului va dezvalui secrete pastrate vreme de o mie de ani de catre coreeni.

Ateliere pentru toate varstele
Pe toata durata festivalului, vizitatorii pot participa la diverse ateliere, de la henna indiana si pictura pe apa turceasca la caligrafie si pictura pe lampioane si evantaie japoneze si pot vedea expozitiile de pictura cu tematica coreeana si cea de pictura si suveniruri orientale.

Programul complet pe zile si detalii despre festival se pot gasi pe https://asianfoodfest.ro/ si pe FB: https://www.facebook.com/asianfoodfestbucuresti/.
Sponsori: Pepsi, Star, Lay’s, Kikkoman.
Parteneri media: Magic FM, Click!, Click! pentru femei, Agerpres, Catavencii, Hayat, Bucataras, Gustos, Culinar, Retete Culinare, Yumstops, Eva, Acasa, Catchy, PRwave, Iqool, The Trends, Fete de 10, Goingout, Feeder, Cotofana Urbana, bucuresteni.ro, Romania Pozitiva.

Comments are closed.

Mancare asiatica si concerte in aer liber, la prima editie a Asian Food Fest