British Council Romania lanseaza proiectul „British Documentary” ce include o serie de 12 filme documentare britanice. Filmele vor fi prezentare saptamanal, in perioada 4 octombrie – 20 decembrie, la Muzeul Taranului Roman (MTR).
Materialele incluse in seria „British Documentary” au fost premiate sau nominalizate pentru numeroase distinctii in cadrul festivalurilor internationale, printre care si Festivalul de Film Documentar Grierson, din Marea Britanie, la editiile din 2009 si 2008. Tematica filmelor este extrem de variata, de la problemele sociale ale lumii contemporane la perioada razboiului rece si a anilor ’60, de la manipulare media la crima artistica. In cele douasprezece seri, publicului i se vor deschide tot atatea ferestre catre lumea in care traim, catre locuri si lucruri mai putin cunoscute, mai putin vizibile, mai putin accesibile, intr-un periplu printre realitatile de ieri, de azi si de maine, din Afganistan, Africa de Sud, India, Statele Unite ale Americii, Filipine sau de oriunde.
Proiectul isi propune, pe langa prezentarea unor productii cinematografice de calitate, sa transmita, prin forta imaginii, cunoasterea unor lumi diferite, imaginea si cunoasterea fiind doua dintre primele puteri ale lumii de astazi.
Programul complet British Documentary pe www.britishcouncil.ro
Data: 4 octombrie – 20 decembrie
British Documentary
Muzeul Taranului Roman
Sos. Kiseleff, nr. 3