In fiecare zi o vad in parc cu un carucior plin cu bidoane din plastic. Vine la cismeaua cu apa potabila din parc, sa se aprovizioneze. E slabuta, are parul alb si des si trasaturi inca frumoase cu care a rupt multe inimi in tinerete. Cand este foarte cald, se odihneste din doua in doua banci. Vrea sa traiasca in ciuda faptului ca este singura cuc intr-un oras atat de mare, de aceea isi pune mereu masca de protectie in aglomeratie.
O salut si ii spun ca o apreciez, ca imi plac parul si silueta ei.
-Nu stii dumneata cat sunt de suparata, imi spune! Am avut un baiat si o fata si au plecat in SUA de peste 15 ani. De 5 ani nu au mai venit in tara. Am doi nepoti pe care nu ii cunosc si m-as plimba de drag cu ei prin parc. Sotul mi-a murit acum doi ani si a fost foarte bun cu mine. Cat a fost sanatos venea el la apa in fiecare zi si pe mine ma lua numai la plimbare prin parc. M-a tratat ca pe o printesa, draga mea. Ma ducea la o terasa si ma lasa sa aleg ce doresc si daca nu aveam bani atat de multi, el se facea ca este satul si ca nu doreste nimic.
Ce poveste de dragoste frumoasa imi spune mie batrana, mai ales prin trainicia ei!
-Stii cat de greu imi este singura, fiindca as vrea sa ma tina cineva de mana, cand voi trece pe taramul celalalt, cum l-am tinut eu pe el si cum l-am incurajat, desi am fost foarte trista ca el s-a dus si eu am ramas. Mi-e frica in noptile cu furtuna, cand aud vantul suierand amenintator si mi-e frica sa nu ma atace vreun hot pe strada, cum a patit vecina mea de apartament care este tot batrana ca mine. I-a luat geanta din mana si cel putin nu a lasat-o in pace. A trantit-o pe asfalt si si-a rupt un picior, sarmana, dar ea are copiii in Bucuresti si vin sa o viziteze si sa o ajute.
Acum inteleg foarte bine cat de apasatoare poate fi singuratatea pentru un batran din Bucuresti.
Ma gandesc cat de bine i-ar fi acestei bunicute la un azil de batrani de lux din Bucuresti.
Bunicii care fac parte din marea familie Senior-center nu sunt nevoiti nici sa se duca la piata si sa fie talhariti si raniti pentru cativa leuti, nici sa isi aduca apa cu greutate din parc.
Sa fie cutremur, sa fie furtuna in miez de noapte, sa ninga trei zile si trei nopti nu le va fi frica, fiindca sunt impreuna cu oameni de nadejde care nu ii lasa la greu.
Bunicile de la camin nu se coc in bucatarie in zilele de vara, fiindca sunt servite ca la restaurant.
In acest loc fiecare batran isi gaseste un prieten bun de varsta lui cu care sa depene amintiri si sa socializeze. Este bine cand copilul are prieteni de aceeasi varsta cu el, adolescentul gaseste amici pe care se poate baza tot adolescenti si batranii au amici batrani. Varstele diferite interactioneaza intre ele, dar nu este acelasi lucru.
Din azil se pleaca si in Herastrau si in excursii de o zi pe la diferite manastiri din tara si este adus un duhovnic pentru bunici de aici, plus ca de sarbatori si cu ocazia zilei de nastere meniul este special.
Medicul si asistentele intervin imediat, daca vreunul membru al marii familii a caminului de batrani i se face rau si camerele sunt monitorizate. Exista si piscina si sala de sport, locuri in care batranii se pot mentine in forma, dar si sala de socializare, unde bunicii pot vorbi unii cu altii sau juca sah sau carti.
Azilele de batrani sunt vesele fiindca beneficiarii sunt foarte multumiti, curatenia domneste peste tot, iar mancarea este foarte buna si din belsug. Cu siguranta ca la ei acasa multi dintre batrani nu mancau regulat de trei ori pe zi si doua gustari.
Stiu o batranica foarte slabuta, care adesea ametea de slaba ce era, fiindca dupa ce si-a pierdut sotul nu mai facea de mancare, ci manca biscuiti si fuma.
La un an si jumatate s-a prapadit si ea si rudele au fost sigure ca a dorit sa moara, fiindca isi pierduse sensul vietii.
Viata este un bun individual, nu colectiv, de aceea trebuie sa traim demn fiecare secunda a ei. Oamenii dragi ar fi dezolati sa stie ca dupa decesul lor nu ne-am mai putut replia si am cazut in depresie.
Azilul de batrani adevarat reuseste sa constientizeze fiecare batran de valoarea vietii sale si sa il ajute sa o prelungeasca, dar si sa o traiasca demn.
Bunicii au libertate deplina de miscare in salile special amenajate ca ei sa se simta bine si in curtea caminului, iar cei care sunt imobili sunt sustinuti sa se deplaseze si ajutati la baie.
Personalul amabil tine loc familiei care s-a destramat (copiii nu pot sta langa parintii lor dupa ce cresc) si se comporta ca atare.
Nimeni nu se simte singur si strain aici, de aceea batranica trista si stinghera pe care o vad eu in parc s-ar simti foarte bine la azil.
Ea nu s-ar mai chinui sa isi duca apa de baut, ci ar fi servita la masa sau in camera sau ar putea sa isi ia singura apa de baut.
Copiilor care ati fost crescuti cu greutate si iubire, cand plecati peste hotare, sa va faceti un rost, ganditi-va si la parintii si bunicii vostri si nu-i lasati singuri in casele lor!