Find us on Google+ Restaurant - Complexul Cheile Gradistei - restaurante

Restaurant – Complexul Cheile Gradistei

Bune teambuilding-urile astea..te invata ce mai e frumos prin tara, pe langa maximul efect exercitat asupra coeziunii echipei. Afli unde se mai desfasoara plenar vreo panorama care te lipseste de suflare cateva secunde, dar si care mai sunt preturile la produsele traditionale de pe marginea drumului. Iti redefinesti limitele, dar mai adaugi si cate o noua destinatie pentru viitoarea vacanta cu altii decat mult-iubitii colegi. Si bine-a facut cel care a propus sa poposim la Restaurantul Complexului Cheile Gradistei, loc binecuvantat cu de toate (multumim Danut!). In primul rand e frumos amenajat, atat de frumos incat nimeni nu ramane doar la o cafea; atat de frumos incat masa noastra s-a lungit pe 4 ceasuri mari si vesele, amutind oboseala care dupa 3 zile pline tot incerca sa-si spuna cuvantul. Stilului rustic i se adauga o nota unica – barnele noduroase sunt imblanzite de paraul care curge lin, miscand molcom o moara de lana (da, in interiorul restaurantului..), ferestrele mari de mansarda scalda totul intr-o lumina ireala, semineul vegheaza fierberea unui vin bine mirositor…

Am avut noroc de o masa la etaj, intima cat pentru 20 de persoane galagioase care acopereau cu multele cascade de ras o buna parte din spatiul exterior separeului. Si pana sa ne asezam cu totii, aveam deja cate un meniu iscusit strecurat in dreptul nostru, tacamuri si toate cele trebuincioase mesei. De aici incolo va incepe oda inchinata celui mai daruit chelner, pe care soarta l-a binecuvantat cu memorie fantastica (nu-i trebuia carnetelul), indemanare ireala (a reusit sa aduca 2 tavi cu deserturi pentru toti cei 20 de hamesiti ai mesei) si un aspect fizic mai mult decat placut (ce ochi albastri, ce zambet..). Singura problema intampinata la Restaurantul Complexului Cheile Gradistei a fost alegerea felurilor de mancare – sunt prea multe si par prea gustoase.

Dupa indelungi deliberari si dupa ce mi-am amintit ca aici se mananca niste cartofi geniali, capetele luminate – de ferestrele acoperisului si nu numai – s-au decis pentru:

–          ciorba taraneasca cu os = excelenta, cu tarhon cat sa dea aroma si o smantana groasa de-o puneai pe paine

–          fasole cu ciolan = excelenta, cu o carne ce ti se topea efectiv in gura

–          pastrav alaturi de cartofi cu unt si telemea = rafinat, usor, gustos nevoie mare

–          pomana porcului insotita de cartofi cu unt si telemea = carne asa de frageda si de gustoasa nu s-a mai vazut; adusa sfaraind intr-un ceaunel mereu fierbinte, a facut deliciul mai multor meseni

–          pastrama de oaie cu nelipsitii cartofi cu unt si telemea = si ea frageda, si ea sfaraind, si ea cu ceaunel, si ea adanc savurata de jumatate din cei prezenti

–          ceafa la gratar alaturata unor cartofi cu unt si telemea = desi aparent banala, ceafa asta a reusit sa uimeasca, facuta nici prea-prea, nici foarte-foarte si cu gust de Ghita proaspat

–          afumatura taraneasca cu mamaliga = de toate pentru toti intr-o singura farfurie, gust neaos de fum adevarat raspandit prin ograda, de mirodeniile bunicii si mamaliga aurie ce sta tremuranda in furculita.

Au mai fost si altele felurite bucate, insa asezate spatial prea departe de mine pentru a le putea gusta. Am elogiat doar ce-am incercat, increzatoare fiind ca orice altceva mi-a scapat trebuie sa fi fost la fel de imbietor. Repetitia cartofilor ce ar fi trebuit sa se cheme simplu “genialii” nu a fost intamplatoare si nici regretabila. Pur si simplu nimeni nu a rezistat tentatiei acestei garnituri si nimeni nu si-a regretat slabiciunea. Incercarile lamentabile de a gati ceva asemanator sunt, sa stiti de la mine, sortite esecului. De ce? Simplu, nu avem unt de casa si nici telemea atat de grasa incat sa ramana lipita de cutit sau razatoare cand o chinuim. Solutia? Mai mergem la Restaurantul Complexului Cheile Gradistei.

Si daca nu aveam destule motive, daca nu eram deja indeajuns impresionati, au sosit deserturile. Placinta casei cu mere si inghetata a fost gustoasa, dar trebuie sa recunosc cu invidie ca grisul cu lapte, respectiv orezul cu lapte au fost o alegere infinit mai buna. Cand al nostru chelner (minunat si de aceasta data..si cu aceeasi ochi albastri si zambet pisicher in dotare) a pomenit in lista deserturilor cele 2 amestecuri de lapte dulce, orez/gris si dulceata de cirese amare, solicitarile au fost prea multe. Prin urmare, am fost anuntati cu dezamagire ca trebuie sa dam cu banul ca sa ne meritam portiile. Norocosii au impartit premiul, binecuvantati fie ei, iar noi am incheiat jurand ca se merita sa venim din Bucuresti la Restaurantul Complexului Cheile Gradistei – in fiecare zi la pauza de pranz!!! Si la cina. Parca nici micul dejun nu ar fi de refuzat..

Daca va intrebati de preturi, aflati ca sunt medii. Servirea e ireprosabila, meniul cu specific romanesc si international demn de cel mai gurmand dintre gurmanzi si  atmosfera “ca-n gasca”. Un mare plus nemaivazut sunt mesele terasei care pe centru au un gratar pe care sa-ti potrivesti friptura dupa propria vreere. Complexul Cheile Gradistei are multe de oferit pe langa restaurantul care-i face faima, iar eu una ma declar iremediabil fascinata de calutul si poneiul din curte. Pasteau molcom, asteptand sa-si faca prieteni darnici in morcovi si mere si se lasau mangaiati, dragii de ei..

Restaurant – Complex Cheile Gradistei (Holiday Complex)

Cheile Gradistei, Moeciu, Brasov, Romania
Tel: 0268/237 419; 0723 315 582
E-mail: office@cheilegradistei.ro
Web: www.cheilegradistei.ro

1 Comment

  1. Costi spune:

    Foarte frumos la acest restaurant … pentru pastrav si cartofii aceia minunati m-as intoarce oricand …. cel mai bun desert : gris/orez cu lapte , cele scrise mai sus ( cu maiestrie … ) sunt total adevarate .

Restaurant – Complexul Cheile Gradistei